Hai să vă zic o istorioara ca-n povești. Am avut un cont/credit la BRD o bancă oarecare din Romănia. Nu conteză cum am dus creditul, timp de 5 ani de zile. Important e că l-am terminat, intr-un final. Prin decembrie, sun la domnișorica de la brd banca asta oarecare sa aflu suma exactă care trebuie depusă in cont pentru a incheia socotelile cu ei. Buuun. Dulce, ca o garofiță îmi spune că trbuie să depun 905 RON. Draguț, imi zic, și a doua zi ma prezint la o agentie, depun suma si le spun că vreau să închid contul.

– Păăăaiii… nu se poate.
– De ce?
– Pentru că nu se poate de la noi, trebuie să mergeti la agenția unde ați deschis contul.
– Dada, știu lucrurile astea, doar că agenția la care am deschis contul ați desființat-o, acum vreo doi ani. Telefonic mi s-a spus, tot de către cineva de la dvs că pot să-l închid de la orice agenție, mai aproape de mine.
– Păăăăiii… ăăăa… cine v-a spus asta? Cum îl/o cheamă?
– Fâs. O domnișorică de la dvs, telefonic, nu i-am cerut actul de identitate prin fax, imaginați-vă…
– Păăăăiii… nu merge de la noi. Trebuie sa mergeți pe Academiei, pentru închiderea contului.
– Ok, am înțeles asta, dar… imi puteți spune și mie “de ce” mai exact?
– Păăăiii… sucursala noastră aparține de alt grup.
– ?!?!? huh !??!?
– Da, suntem în alt grup.
– Cum așa, nu sunteți tot “Groupe Societe Generale”?! 🙂
– Nu dom’le, alt grup de rețea, ceva cu IT-ul.
– Adică sunteți ditamai banca si nu sunteți în stare să va faceți un nenoricit de bridge intre sedii… am ințeles…
– Puteți merge la agenția din Crangași, că aia este în acelasi grup.
– Multumesc, o zi bună.

Si dus am fost. A doua zi, ma duc la fantasmagorica Agenție Crangași a mirobolantei banci BRD oarecare despre care vorbesc. Mă găndeam că gata, termin cu aștia. De unde…

– Bună ziua, vreau și eu să închid contul X, etc, etc
(după vreo 3 minute de tastat in ritm drăcesc și cu ochii holbați într-un monitor vai mama lui)
– Pai nu puteți, că aveți restanța la credit
– Glumiți!? Ieri am depus cat mi s-a comunicat de la dvs, ca să pot închide contul…
– Pai da, dar trebuie să mai depuneți dvs 6 RON.
– Pentru?
– Taxa de administrare cont.
– Și nu pot sa îi plătesc direct la dvs aici?
– Păăăăiiii… nu.
– Ok, mă duc la casă, să mai stau juma’ de oră, sa platesc cei 6 RON. După, pot închide contul?
– Păi nu, ca suma apare ca incasată abia maine, in cont.
– ????!?!?!??! Vă bateți joc de mine?! Păi nu sunteți aceeași bancă?! Nu virez banii prin transfer bancar, de la alta bancă, stau la ghișeu la dvs doar… Chiar nu ați auzit de sisteme informatice, real-time, etc?
– Așa e sistemul, îmi pare rău, nu am ce sa fac…
– Bun, și mâine pot sa vin să închid contul, da?
– Nu, pt asta trebuie sa mergeți pe Academiei…
– Păi mi s-a spus că sunteți în același grup cu Academiei, pot să-l închid de aici…
– Suntem în același grup, dar nu se poate închide de aici, trebuie să mergeti până acolo…

Vă imaginați ce plin de spume eram deja. Mă rog, plec spre serviciu, imi văd de treabă, etc.

Azi dimineata, in drum spre serviciu, trec pe la fantastica Agenție Academiei. Ajung la un ghișeu, altă domnișoara. Văd că am avut o baftă numai de pițipoance care lucrează în “banching”, că e mișto.

– Bună ziua. Pot să închid și eu, într-un final, contul X?
– Da, bineînțeles, completați cererea asta, imi dați un buletin, depuneti 3 RON…….
– Whooooaaaa! Poftim?! Pentru ce să mai depun 3 RON?! Că mi s-a comunicat o sumă, ca să pot inchide contul ăsta și deja m-am plimbat pe la alte 3 sucursale de-ale dvs…
– Pai pentru taxa de administrare…
– Cucoana, nu e vorba că-i vreo sumă exorbitantă sau ceva, dar… așa, de obraz…

Mai butonează aia pe-acolo și-mi spune că de fapt nu mai trebuie să depun nimic, pentru că îi apare ei acolo că s-a scos taxa asta pentru contul X. Într-un final, reușesc să închid mama lui de cont, deschis la BRD o bancă oarecare din România.

Mă întreb, dacă nu făceam galagie, mai constata dom’șoara ca de fapt nu trebuie să mai platesc nimic? Așa-s romanii… să tragă și să împingă cât se poate și pe unde se poate. De-asta zic: așa ce-mi vine sa uit limba româna de tot, if u know what I mean….

By George

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *