Sau, pe scurt – NHS.
Asta este sistemul de sanatate “de stat” al Britanicilor. Inainte de toate, spun doar ca povestea ce urmeaza este iar un motiv pentru care, ca roman, sa te dai cu capul de pereti cand realizezi inca o data ca Britanicii sunt cu cateva sute de ani inaintea Romaniei, din pacate. Nu ca sunt eu mare admirator al patriei-mume but still. So here it goes..
Al meu fecior, Mihnea, e racit de cateva zile, raceala luata de la gradinita unde “activeaza”. Nimic unusual pana aici – copil, mai si raceste. Dar ca de doua zile si tuseste mai rau decat de obicei si si mai nasol, ieri seara (intr-o marti adica) a inceput sa faca si un zgomot ciudat din gat/piept (nu mi-am dat seama exact) la fiecare respiratie. Ca parinte, te panichezi, really. Mai ales cand kinderelul are 2 ani si jumatate si saracutul de el nu stie sa-ti spuna exact ce are, ce-l doare, cum il doare si altele. Drept pentru care azi dimineatza la prima ora (miercuri, pt firul povestii) punem mana pe telefon si sunam la GP (un fel de “medic de familie” prin batatura pe-aci) pt o programare. Raspunsul ne-a dezarmat “abia saptamana viitoare e liber”.
Democratic si sanatos mergem la “urgente” direct la NHS, nu am cum sa astept o saptamana cu copilul cu zgomotul ala la fiecare respiratie, nu? Asa, ajungem la centrul NHS unde completam un formular cu nume, prenume, data nasterii, numar de la pantofi si numar de scutece schimbate pe zi (glumesc), asteptam putin si intram la o tanti nurse care cum a vazut ca e vorba de un copil de 2 ani a inceput sa se strambe si sa-l distreze de ziceai ca e angajata fulltime la Disney Channel. Tot respectul ca stie sa-si modeleze comportamentul in functie de pacient. Il consulta, ii masoara nivelul oxigenului din sange, ii masoara bataile inimii, tensiune, etc. Tot timpul asta ne intreba de medical history al copilului. Dupa ce ne mai intreaba una-alta, il asculta cu stetoscopul ala, si alte chestii medicale, hotaraste sa-i faca o “sedinta” de aerosoli, acolo, pe loc. Aduce aparatura necesara in doi timpi si trei miscari, porneste jucaria, pune masca pe fatzuca micutului si stam si asteptam 5-10 minute. Dupa asta, il ia iar la ascultat, masoara iar oxigenul din sange, toata seria de teste dinainte. Ne spune sa nu ne speriem/panicam, dar ea considera ca e mai bine sa ne trimita sa-l vada un medic pediatru specialist de la Oldham Royal Hospital. Bun zic, mergem, nu-i problema, de ce sa ne speriem. Si raspunsul vine prompt: “pt ca vreau sa va trimit cu o ambulanta!”. Panica totala, pe mine si sotie, va dati seama. Si incepe tanti sa ne linisteasca. Vrea sa fie sigura ca micutul ajunge in cele mai bune conditii la spitalul cu pricina, sa fie monitorizat tot drumul la aparatul ala de oxigen in sange, chestii, trestii. Suna la spital, vb cu cineva pe-acolo, prezinta situatia si spune ca il trimite cu o ambulanta. Ni se spune ca va fi primit imediat la camera de garda a sectiei de pediatrie a spitalului. Intre timp, ajung si “the boys in green”, cum le spune tanti asistenta, si cand le spunea asa se citea in vocea ei o mare urma de respect. Si avea si de ce. Vin si baietii in verde, cum ziceam, si cum vad si ei varsta pacientului pe care urmeaza sa-l transporte, incep sa faca tot felul de giumbushlucuri ca sa-l distreze, sa nu se simta copilul traumatizat in vreun fel de drumul cu ambulanta. Ne urcam in masonoi si plecam spre spital. Cred ca nu a durat drumul mai mult de 6-8 minute (nu exagerez) si ajungem la spital. Ne dam jos din ambulanta si cel care sofase masina, deja era afara si ne astepta cu… un scaun de-ala cu rotile! Iar ne-am speriat un pic. Ne gandeam de ce e nevoie de asa ceva, ca nu e nicio problema la mers sau ceva de genul asta. “Asa se face, sa fim siguri ca ajunge pana in sectie in cele mai bune conditii!”. Da dom’le, tot respectul. Se urca sotia cu “borcanel” (da, il alint cu tot felul de nume ciudate pe-asta mic al meu π ) in brate pe scaun si intram in spital. E prima data cand merg intr-un spital din UK. Cu aceasta ocazie am constatat ca filmele alea “cu doctori” respecta realitatea destul de bine. Nu prea semana cu ce stiam eu despre spitalele din ro, absolut deloc. In primul rand al dracului de curat. In al doilea rand, cladirea – holurile mari, late. Din ce-mi aduc eu aminte din ro, holurile alea sunt destul de inguste in majoritatea spitalelor, te apuca si crizele de cluastrofobie pe-acolo. Si credeti-ma, nu sunt asa de strain in ceea ce priveste spitalele. Sa ne-ntelegem: vorbesc de spitalele de stat, nu de vreo clinica privata aici. Si nu zic ca absolut toate spitalele din ro sunt asa. Dar cam 95% da. Ajungem la sectia de pediatrie, unde ni se face “luarea in primire” de catre o asistenta, baietzii in verde dispar, dar nu inainte sa mai faca o gluma cu Mihnea, care cand i-au zis “good bye” a inceput sa strige dupa ei “niiino-niino” π Jmekker asta mic, nimic de zic π
Sectia asta de pediatrie foarme misto facuta. Peretii decorati in tot felul de culori, nu albi ca intr-un spital conventional, tot felul de jucarii atarnate de tavan, fiecare pat din salon avea cate un televizor de-ala cu brat mobil prins de pat, sa se uite copilul la desene animate cat e pe-acolo, sa nu se simta traumatizat in vreun fel. In centrul salonului cutia maaaare cu jucarii de tot felul, sa nu se plictiseasca. Urmeaza iar o serie de “masuratori”, dupa care inca o serie de aerosoli, ascultat si stetoscopul, etc. Doar ca seria asta de aerosoli a durat ceva mai mutl, cam jumatate de ora. Si cand ziceam ca gata, mergem si noi spre casa (asta se intampla pe la ora 13) ni se spune ca nicidecum! Copilul trebuie sa fie tinut sub supraveghere acum, vor sa vada cum este la 4 ore dupa sedinta de aerosoli. What?!? 4 ore?! Pai nu putem sa mergem home sau unde avem treaba si sa revenim in 4 ore? Well, nu. Trebuie sa stea acolo, daca in alea 4 ore se intampla ceva cu el, daca i se agraveaza situatia? Ma rog, urmeaza 4 ore de stat si pierdut vremea, timp in care ne-am jucat, ne-am uitat latv, am si dormit vreo ora (well, el, nu noi). Incep iar masuratori, teste, dat un antibiotic cu gust de blackcurrant (deh! sa-l inghita mai bine asta mic). Si lamuririle din partea doctorului: are o raceala mai puternica si se pare ca a contactat o bacterie/virus (sau ceva pe-acolo) care i-a patruns pe caila respiratorii pana la plamani. Nu e ceva grav, astm sau altceva de genul asta, doar ca trebuie tratata bine si din timp, si ca am facut foarte bine ca nu am asteptat mai mult pana sa mergem la doc. Pai normal ca nu, doar e vorba de urmasu’ meu! π Au mai venit sa-l vada/consulte alti doi doctori (in final, pe toata ziua, a fost consultat de vreo 4). La ora 5 i s-a servit masa, si credeti-ma nu era celebra “mancare de spital” de prin ro de care se plange toata lumea. Intr-un final, ni se da tratamentul pe care trebui sa-l urmeze timp de cateva zile si suntem liberi sa plecam home. Adica undeva pe la 18:30 cam asa, am plecat din spital.
Concluzia (concluziile, de fapt), ca doar nu am scris tot ce s-a intamplat pe azi doar asa, sa nu uit eu: am fost tratati… “human”, in primul rand. Doctorii chiar iti spun tot ce trebuie, ce se intampla, de ce se intampla, si pe un limbaj cat mai lipsit de termeni de specialitate de-ai lor, sa-i inteleaga si romanu’ venit in UK π Ideea pe care o aveam in cap cand ma gandeam la “spital” mi-a fost spulberata fara nicio indoiala. Tot respectul pentru Marea Britanie si al lor National Health System, e un sistem care intr-adevar functioneaza, mai ales cand din el fac parte oameni care chiar isi dau interesul si chiar le pasa de pacienti. Este prima data din ma duc intr-un spital si accentul se pune pe pacient intr-adevar, dpdv uman, nu doar al undei conditii pt care a venit acolo. Nu doar “sa ne justificam salariile” sort of speak. Inca o chestie, toate serviciile medicale pt copii sunt gratuite, indiferent de statutul parintilor (someri/employed/unemployed/whatever).
Si ce e cel mai important, Borcanica este ok, e doar o raceala mai puternica (,) care i-a afectat si caile respiratorii, mai mult decat la o raceala normala. Cu tratamentul dat, in 2-3 zile o sa fie ca nou π Ca parinti, trebuia sa trecem si prin asta – sa ajungi cu mosntenitorul la un spital. Doar ma bucur (al dracului de tare) ca a fost unul din UK si nu unul din ro…